Andreea Patrascu se bucura de primele zile de iarna si de primii fulgi de nea care s-au asternut peste Romania. Actrita a calatorit in aceste zile in zona montana a tarii noastre si marturiseste ca a fost entuziasmata ca un copil mic atunci cand a vazut primele urme pe omatul proaspat asezat pe jos.
„Si iata ca a venit si ninsoarea. Aceea adevarata, nu fulgii timizi trimisi in recunoastere. Am calatorit prin tara si am ajuns si pe la munte. Iar zapada s-a asternut peste tarisoara noastra draga. Si tot plimbandu-ne pe strazile troienite am inceput sa observ urmele din zapada. Pasi mari, grabiti, incaltari mari, late si bine imblanite, sau din contra, pantofi cu toc care au pasit mai mult pe loc. Si urme de pantofiori mici de tot, poate marimea 28. Trasee de pasi inspre stanga intersectandu-se cu bocancii care au mers inspre ceainaria de la care am cumparat si noi cateva specialitati. Pasi multi, foarte multi si in toate directiile. Urme de pasi mai vechi sau foarte foarte proaspete. Toata lumea a iesit la plimbare. Si asta e de bine. Aerul curat si mersul pe jos fac casa buna cu noi”, a scris Andreea pe blogul sau.